OnePlus 5T ar putea rivaliza cu Samsung, dacă telefonul chinezesc nu e o farsă

de: Răzvan Băltărețu
11 10. 2017

Samsung a venit pe piață, prima dată, cu ecranul curbat până peste margine. Apogeul a fost Galaxy S8. Acum, OnePlus 5T ar putea fi o concurență nedorită.

Samsung are un display foarte bune pe Galaxy S8, dar, așa cum tot mai mulți producători au trecut la AMOLED, o parte însemnată vor încerca să replice designul. Ecranul pe telefoanele Samsung este curbat pe margini, ca să-ți dea impresia că fața este doar un display imens și senzația de imersiune e cel mai bine resimțită la ultimele telefoane. Totuși, OnePlus 5T ar putea fi un telefon care să-i facă o concurență serioasă.

Deocamdată, există doar o poză neoficială cu telefonul și este prezentat drept OnePlus 5T, deși ar putea foarte bine să fie OnePlus 6, la cum arată. Dacă va fi o versiune de actualizare a celei anunțate în acest an, atunci te poți aștepta cam la același hardware. Asta înseamnă Snapdragon 835, 6GB de memorie RAM, o cameră foto similară, dar diferența o va face ecranul. Ar fi unul de 6 inci, full HD+ cu rezoluție de 2.160 x 1.080 pixeli AMOLED.

OnePlus 5 a fost un succes până acum. Am publicat și pe PLAYTECH review pentru acesta și ar fi o măsură pripită din partea companiei să lanseze un telefon aproape la fel, ca hardware, la câteva luni distanță, când concurența ar fi Samsung Galaxy Note 8, iPhone X, Huawei Mate 10 sau LG V30. Totuși, deși GizmoChina prezintă această poză drept una exclusivă, se prea poate să fie o înșelătorie ca la Google Ultra Pixel. Telefonul din imagine seamănă un pic prea mult cu OPPO F5.

Deși OnePlus și OPPO nu sunt străine una de alta, e puțin probabil ca fix același telefon să fie dezvoltat de două entități diferite, cu toate legăturile între cele două. Și aici pot fi câteva explicații serioase, cum ar fi că OnePlus ar putea face designul pentru OPPO sau că nu e clar care dintre telefoane e cel real și sunt doar zvonuri aruncate pe piață.

Răspunsul mai probabil e că GizmoChina a încercat să câștige atenție prin prezentarea unei poze drept „exclusivă”. Altfel, poți spera la un OnePlus 6 cu ecran AMOLED 18:9 și de la OPPO F5 să fie real și cât de cât disponibil și în România. Altfel, cu așa design, ai oricând la dispoziție Samsung Galaxy S8.